Valea Drăganului 305, jud Cluj

0745 962 474


Casa din Vale

Te invităm să poposești la

Casa din Vale

…locul în care timpul se oprește pentru a-ți oferi tihnă și liniște în inima pitorească a comunei Valea Drăganului din județul Cluj. Aici, te poți retrage din aglomerația orașului și să te bucuri de o conexiune autentică cu natura, fără a renunța totuși la facilitățile moderne. Fie că ai nevoie de un loc de tabără, sau doar o evadare din cotidian alături de cei dragi, la Casa din Vale fiecare moment devine o oportunitate de a savura viața într-un cadru unde tihna și răgazul se împletesc armonios.

scurt istoric

Povestea Casei

Casa din Vale a fost achiziționată din dorința de-a avea o locație pentru taberele organizate de Organizația Creștină Ecce Homo în beneficiul copiilor proveniți din medii defavorizate.

Pe parcursul anilor, în colaborare cu Organizații parternere din Anglia sau Irlanda, am reușit să oferim o vacanță gratuită pentru mii de astfel de copii – cu vârste între 7 și 16 ani, pentru majoritatea fiind prima tabără din viața lor. Impactul acestor tabere ne-a determinat să continuăm, implicând copii din Cluj-Napoca și sate învecinate, București, Târgu-Jiu, Alba-Iulia, Botoșani, Șimleu Silvaniei, Turda și Zalău.

Casa din Vale a fost renovată în 2022-2023 și ne dorim să continuăm nu doar cu inițiative proprii ci și cu găzduirea altor tabere, cât și grupuri mai restrânse.

Un loc unde oricine să se simtă binevenit

Ne dorim ca fiecare oaspete al Casei din Vale să găsească aici o cazare primitoare, indiferent că veniți pentru tabere sau într-un grup mai restrâns, pentru o perioadă mai lungă de timp sau doar un weekend de răgaz.

Vezi mai mult

Casa Din vale

Facilități – ce oferim?

Suntem prietenoși – acceptăm pe oricine, chiar și prietenii necuvântători blănoși.

37 locuri de cazare în 10 camere (cu posibilitate de suplimentare locuri)

11 băi

4 Camere duble

loc pentru foc de tabără

spațiu verde generos

9 băi cu duș

6 camere cu 4, 5 și 6 paturi

grill & ceaun

Bucătărie utilată și echipată

Sală de mese încăpătoare

Living spațios și mai multe spații de socializare

Prețuri


Fă un tur virtual al casei

Atracții în zonă

Ce poți vizita în timpul în care poposești la noi? Vezi mai jos câteva sugestii

Barajul Drăgan (sau Floroiu)

Aflat la aproximativ 15 km de cazare, este unul dintre locurile pe care veți dori să le vizitați măcar o dată în viață.

O panoramă superbă poate fi admirată din parcarea de deasupra barajului. De asemenea, urmând drumul veți putea ajunge la coada lacului Drăgan.

Vârful Vlădeasa (1836 m)

Cascada Vălul Miresei (Cascada Răchițele)

Situată la 6 km de localitatea Răchițele, cascada are o cădere de aproximativ 30 m.

Vârful Țîclu (Valea Drăganului)

Pentru o vedere panoramică și pitorească asupra Văii Drăganului, vă recomandăm o drumeție ușoară pe Vârful dealului Țîclu – situat chiar în spatele casei! Pentru a ajunge pe deal este nevoie să urmați drumul principal până în dreptul Pensiunii Victoria, după care veți face stânga pe drumul agricol. Dacă nu sunteți siguri că vă aflați pe drumul cel bun, puteți întreba localnicii iar ei vă vor îndruma cu bucurie!

Muzeul Memorial Octavian Goga (Ciucea)

La doar 8 minute de cazare puteți vizita muzeul memorial Octavian Goga din Ciucea, care se întinde pe un domeniu de aproximativ 24 de hectare. Muzeul include clădirea-castel, emblematica structură cunoscută drept casa de pe stâncă, Mausoleul Iubirii soților Goga (Octavian și Veturia), și Casa Albă (Muzeul de Artă Etnografică)

Cetatea Bologa și Castrul Resculum

Contactați-ne pentru informații și rezervări

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.
Nume
Contactează-ne